Strigătul de la Miezul Nopții

ASTĂZI – mie. 2. aprilie 2025

Versetul zilei din 2 Timotei 3,16-17
«Toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu şi de folos sã înveţe, sã mustre, sã îndrepte, sã dea înţelepciune în neprihãnire, pentru ca omul lui Dumnezeu sã fie desãvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bunã.»
Meditații zilnice de Wim Malgo
«Când a luat Isus oţetul, a zis: „S‑a isprăvit!“ Apoi Şi‑a ple­cat capul şi Şi‑a dat duhul.»
Ioan 19,30

Moartea lui Isus este o taină nespus de mare, iar cu­vin­tele omeneşti nu o pot descrie şi nu pot cuprinde pro­fun­da ei semnificaţie. La Golgota nu a murit un om cu o via­ţă normală, trecătoare, limitată în timp, ci Cel care exis­tă din veşnicii. Atunci a murit Dumnezeu în Isus Cris­tos; acolo, pe dealul Golgotei a murit «Viaţa veşnică». Dar cum viaţa veşnică nu poate să se sfârşească – ar fi un non­sens – dragostea suverană şi dătătoare de viaţă dintre Ta­tă şi Fiu a fost prezentă acolo, la cruce! În Cântarea Cân­tă­rilor 8,6 găsim scrisă profeţia: «căci dragostea este tare ca moar­tea». Când «Viaţa veşnică» a strigat «Dumnezeul Meu, Dum­nezeul Meu, pentru ce M‑ai părăsit?» (Matei 27,46), Dum­nezeu a tăcut – «va tăcea în dragostea Lui» (Ţef. 3,17). Iată cât de dur este acest cuvânt de la cruce, cu toate sem­nificaţiile sale pentru noi, cei care suntem muritori. El este într‑adevăr puterea nemărginită a lui Dumnezeu, du­pă cum găsim scris în 1 Corinteni 1,18. Pentru lume jert­fa de pe cruce este o nebunie; ce ar putea oare înţelege min­tea noastră pervertită de păcat din sacrificiul lui Cristos? Dom­nul nostru Şi‑a dat viaţa de bună voie; nu I‑a fost lu­ată. El Şi‑a plecat capul şi a ales să moară de dragul tău şi de al meu.